Biserica Ortodoxã Românã din Paris

*
Biserica Sfintii Arhangheli
Mihail, Gavriil si Rafail


 

9bis, rue Jean de Beauvais
75005, Paris

* Biserica ortodoxa româna din Paris

Noi si Dvs
propunerile noastre
 Evenimente
din parohie
Primire
Prezentarea lãcasului
Istoric
Slujbele
Slujitorii bisericii
Buletin parohial
Nou-venit în Franta?
Caritate si într-ajutor
Educatie si învãtãmânt
Biblioteca
Artã si culturã
Personalitãti
Asociatiile bisericii
Legãturi
Contact
alpha

omega
Dvs si Noi
propunerile dvs
Calendar Ortodox
2008
Colinde
24-25 noiembrie 2007: aniversarea a 125 de ani de la cumpararea bisericii
L'icône de la Nativité
Sugestii / Opinii
 

Evenimente din Parohie -> Parohia revine în sânul Bisericii-mame (10 Mai 2009)

10 Mai 2009 - Parohia revine în sânul Bisericii-mame, intrând sub omoforul IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

O zi istorică

Pe buzele tutror românilor ortodocși din Paris sunt cuvintele "o zi istorică" și pe fețele lor bucuria reconcilierii. Pe 10 Mai 2009 adunarea generală extraordinară a parohiei Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din Paris ("Biserica Română din Paris") aprobă în unanimitate trecerea parohiei sub omoforul IPS mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, în sânul Bisericii-mame.

60 de ani de separare

Biserica Română din Paris s-a separat de Patriarhia Română la sfârșitul anului 1948, în momentul în care semnele instalării comunismului în România (precum și semnele pierderii treptate a autonomiei Bisericii în raport cu puterea pro-sovietică) deveniseră evidente pentru românii ortodocși din Franța.

După o periodă dificilă de rezistență în fața puterii atee din România (a se vedea: scurt istoric), și după mai mulți ani de dialog al reconcilierii cu Biserica-mamă prin intermediul ierarhului ei canonic în Europa Occidentală, mitropolitul Iosif, și cu încurajarea IPS Nathaniel, Arhiepiscop al Detroitului și al Episcopiei Ortodoxe Române din America (care a acoperit cu dragoste parohia sub omoforul lui în ultimii zece ani), adunarea generală extraordinară a parohiei decide, duminică 10 mai 2009, intrarea sub omoforul Mitropolitului Iosif, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Sfânta Liturghie arhierească

Sfânta Liturghie din Duminica Slăbănogului (10 mai 2009) a fost prezidată de IPS Mitropolit Iosif, înconjurat de un sobor de opt preoți și trei diaconi.

Sărbătoarea a fost deplină prin hirotonia diaconului Jean Boboc întru preot pe seama "Catedralei Sfinții Arhangheli din Paris".

[Pentru redactarea acestui anunț: Pr. Iulian Nistea]

Mai multe detalii despre această zi de sărbătoare și eveniment a românilor ortodocși din Paris:

 

sus