Biserica Ortodoxã Românã din Paris

*
Biserica Sfintii Arhangheli
Mihail, Gavriil si Rafail


 

9bis, rue Jean de Beauvais
75005, Paris

*

Noi si Dvs
propunerile noastre
 Istoria bisericii
Primire
Prezentarea lãcasului
Slujbele
Slujitorii bisericii
Evenimente din parohie nou
Buletin parohial
Nou-venit în Franta?
Caritate si într-ajutor
Educatie si învãtãmânt
Biblioteca
Artã si culturã
Personalitãti
Asociatiile bisericii
Legãturi
Contact
alpha

omega
Dvs si Noi
propunerile dvs
Calendar Ortodox
2008
Colinde
24-25 noiembrie 2007: aniversarea a 125 de ani de la cumpararea bisericii
L'icône de la Nativité
Sugestii / Opinii
 

Istoria  Bisericii

Motto:

« La vie d'un peuple se fonde et se perpétue par sa spiritualité. Quand ce peuple est menace dans sa liberté, dans son existence même, c'est par sa spiritualité qu'il subsiste et survit. L'église des Saints-Archanges est, pour la Roumanie, non loin de Notre-Dame, ce lieu spirituel, gardien de la vie envers et contre toutes les vicissitudes historiques et personnelles qui la, se transforment en espérance. »

(Eugène IONESCO, de l'Académie française, membre de la communauté orthodoxe roumaine de Paris)

*

În inima Cartierului Latin (cartierul școlilor, cu Sorbona și Collège de France),
nu departe de Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche),
la câțiva pași mai sus de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a Parisului),
și puțin mai jos de Sfânta Genoveva (ocrotitoarea parizienilor),
se găsește Biserica Ortodoxă Română din Paris,
cu hramul "Sfântul Evanghelist Ioan și Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail",
la 9 bis, rue Jean de Beauvais.

Biserica Ortodoxă Română din Paris este, alături de cea rusească din strada Daru și de cea grecească din strada Bizet, una din cele trei catedrale ale Ortodoxiei în Orașul Luminilor. Cu slujbe în limba română și un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de ani un fel de a doua ambasadă, culturală și spirituală, a României în capitala Franței, și reprezintă până astăzi o oază de românitate și ortodoxism pentru toți românii, fie că sunt exilați, refugiați politic ori social, fie studenți, ori simpli turiști sau trecători prin Paris.

Biserica, monument de arhitectură pentru Franța secolului al XIV-lea și mărturie de cultură și spiritualitate pentru România, poartă această dublă încărcătură și moștenire istorică.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 30 ianuarie 1374, de însuși regele Franței, Charles V, în amintirea cancelarului său, cardinalul Jean II de Dormans, episcop de Beauvais. Acesta, mort în 1373, a întemeiat Colegiul de Dormans în 1370, iar biserica urma să fie capela acestui nou colegiu al Cartierului școlilor din Paris. Ca să onoreze până la capăt testamentul și memoria cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca protector al bisericii pe sfântul apostol și evanghelist Ioan Teologul, și a încredințat construcția propriului său arhitect, Raymond du Temple, celebru deoarece contribuise la edificarea palatului Luvru și a catedralei Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a început lucrarea la începutul anului 1375, cu cei mai buni meșteri zidari și sculptori ai Franței, cu care lucrase până atunci la palatul Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-Beauvais s-a încheiat în 1380, și la 29 aprilie a aceluiași an a fost sfințită de arhiepiscopul Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc însă decât la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.

Ca o mișcătoare coincidență, exact 500 de ani mai târziu, în 1882, biserica este cumpărată de Regatul României.

În această capelă, o bijuterie a goticului târziu, s-au rugat de-a lungul timpului François-Xavier (1506-1552), Ignațiu de Loyola (1491-1556) - cofondatori ai ordinului iezuit -, Cyrano de Bergerac (1619-1655), Nicolas Boileau (1636-1711), frații Perrault (sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) și alte nume celebre ale lumii intelectuale și ecleziastice franceze. Unii au fost elevi, alții profesori ai Colegiului Dormans-Beauvais.

După ce a suferit vicisitudinile Revoluției franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul lui Napoleon. În 1865 o comunitate de dominicani cumpără biserica, o restaurează și o împodobesc cu vitraliile care există până astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franța secolului al XIX-lea pentru congregațiile catolice: în noiembrie 1880, la doar cincisprezece ani de la cumpărarea locașului, dominicanii sunt expulzați din Franța în urma violentului decret anti-congregaționist din acel an. Dominicanii vând la repezeală unor întreprinzători constructori, care schimbă definitv destinul vechiului colegiu: biserica este lăsată în paragină (cu gândul poate că așa se vor obține autorizațiile spre a fi demolată), și clădiri de locuințe se construiesc strâns în jurul ei. Totuși, Providența pregătise altceva pentru acest lăcaș de cult.

Pe de-o parte, Ministerul culturii francez se sesizează, și clasează capela monument istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează de la pieire.

Pe de altă parte, românii căutau, în același timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât capela improvizată din strada Racine, unde prima parohie a fost fondată în anul 1853.

Într-adevăr, simpatia și admirația românilor pentru Franța face ca Parisul să devină prin anii 1830-1840 principalul oraș universitar occidental unde tineretul Țărilor Române era trimis spre a se forma. Acești tineri, care fondau prin 1845 o "Societate a studenților români din Paris", dimpreună cu o bibliotecă și o sală de întâlniri, sunt cei care vor fi motorul Revoluției române de la 1848 (iar mai târziu creatorii României moderne). În mijlocul acestor tineri entuziaști sosește la Paris, pe la sfârșitul anului 1852 sau începutul lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul, el însuși membru al efemerului guvern revoluționar valah de la 1848. El înființează o capelă ortodoxă românească, care este recunoscută oficial de guvernul francez în noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin, Capela Română din Paris funcționează aici până în 1882, când clădirea primește aviz de demolare, în urma planurilor de extindere a laboratoarelor Facultății de Medicină din Paris.

Proiectul de cumpărare a « capelei dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de Beauvais, primește susținerea deplină a guvernului regelui Carol I al României (încoronat cu doar un an în urmă) și a mai tuturor familiilor boierești ale vremii. O subscripție publică este de asemeni deschisă. Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais este cumpărată de guvernul Regatului României în septembrie 1882, cu participarea financiară și morală a tuturor românilor, ca o profeție a ceea ce ea avea să devină: o punte în schimbul spiritual între România și Franța.

Resfințită în 1892 - de către episcopul Inochentie Ploieșteanul - biserica a avut o pleiadă de preoți superiori de valoare, profesori la facultățile de teologie sau viitori episcopi în România.

În 1948, când comunismul s-a instalat în România postbelică, comunitatea decide să se separe administrativ de Patriarhia Română, înțelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă nu mai are libertatea deplină a propriilor decizii. Începe o perioadă dificilă de rezistență creștină activă față de invazia comunistă, cu susținerea unor mari personalități, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu, și sub oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar după retragerea și moartea acestuia, sub omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea război mondial).

Administrată din 1948 și până astăzi de asociația cultuală de drept francez APCOR (Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris), Biserica participă și astăzi din plin la viața spirituală și culturală a românilor din regiunea pariziană, sub îndrumarea duhovnicească a preotului paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoții Iulian Nistea și Jean Boboc (10 mai 2009).

În zilele de 24-25 noiembrie 2007, comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de ani de la cumpărarea bisericii și 115 ani de la sfințirea ei. Au luat parte la festivități Excelența Sa domnul Teodor Baconschi, ambasador al României la Paris, doamna Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român din Paris, alți membrii ai ambasadei și consulatului României în Franța. Au slujit mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian (Hrițcu), episcopul Marc (Alric), dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. [fotografii]

La 10 mai 2009, parohia revine în sânul Bisericii-mame.

[un text de Pr. Iulian Nistea - adus la zi: 10 mai 2009]

sus