Duminica 29 octombrie, ca în fiecare an, un grup de credincioși însoțiți de un preot al Catedralei (Pr. Iulian) au mers la parcela românească de la Cimitirul parizian de la Thiais, la câțiva km de Paris.
Aici ei au curățit și împodobit mormintele, și s-au rugat pentru sufletele celor adormiți, înmormântați în acest cimitir de-a lungul timpului.
S-a săvârșit slujba parastasului, s-au aprins lumânări, s-au depus flori, iar cei prezenți au putut astfel intra în comuniune cu cei trecuți la cele veșnice!
Dumnezeu sa îi odihnească în pace!