Sărbătoarea și hramul Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail, Gaviil și Rafail” din Paris

4-8 noiembrie 2023

Între 4 și 8 noiembrie, Catedrala română din Paris și-a sărbătorit hramul, Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, printr-un program cultural și liturgic bogat. Zilele Catedralei au început sâmbătă, 4 noiembrie, prin săvârșirea sfintei Liturghii și susținerea mai multor conferințe. Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, protopopul Franței, a vorbit despre relația dintre cultura tehnologică și credință. Sfinția sa și-a prezentat, de asemenea, cartea curând lansată Jerfta Fiului. O alta carte prezentată în cadrul prelegerilor a fost și Morții se întorc de Cornel Constantin Ciomâzgă (traducere în limba franceză la Editura Apostolia).

De asemenea, prof. Matei Cazacu, doctor în istorie și civilizație bizantină și postbizantină, a vorbit comunității despre Rolul străinilor în organizarea și întărirea Ortodoxiei românești, iar cercetătorul Adrian Nicolae Petcu, Consilier superior la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – Bucureşti, Serviciul Cercetare, Editare, a evocat câteva aspecte din viața bisericii ortodoxe române din Paris în vremea arhimandritului Teofil Ionescu, înainte ca acesta să fie hirotonit ierarh.

Ziua de sâmbăta s-a încheiat prin lansarea filmului documentar Coroana României, în prezența directorului Castelului Peleș, Narcis Dorin Ion, dar și a regizorului, George Grigoriu. Documentarul a prezentat încoronarea regilor României și a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, d-l Gheorghe Cârciu, precum și noul ambasador al României în Franța, Excelența Sa d-na Ioana Bivolaru, au participat la proiecția filmului, alături de aproximativ 200 de persoane prezente.

Duminică, 5 noiembrie, Înaltpreasfințitul Iosif a slujit Sfânta Liturghie în timpul căreia a hirotonit întru preot pe seama catedralei pe diaconul Alexandru Ioan Roșu. Slujba a fost urmată de un concert de cântece religioase susținut de Corala Catedralei și de o agapă pregătită de enoriași. Apoi, în data de 8 noiembrie, de praznicul Sfinților Arhangheli, hramul principal al Catedralei din Paris, comunitatea s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, care a slujit Sfânta Liturghie.  

Evenimentele au fost transmise live de Apostolia TV:

https://youtube.com/live/ol-C_TgsmRM

https://youtube.com/live/4Ifa2W9PsQQ

https://youtube.com/live/VL3a1RTJr2U

P. Andrei STĂNEASE
 


PROGRAM


Sâmbătă 4 noiembrie 2023

13h-16h : Conferințe : 
•    Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard – « La culture technologique et la Foi »
•    Prezentări de carte: L’Offrande du Fils (Marc-Antoine Costa de Beauregard); Les morts rentrent chez eux (Cornel Constantin Ciomâzgă)
•    Prof. Matei Cazacu – „Rolul străinilor în organizarea și întărirea Ortodoxiei românești”
•    Adrian Nicolae Petcu, cercetător – „Biserica Ortodoxă Română din Paris în vremea arhimandritului Teofil Ionescu”

16h00-16h30 : pauză cafea

16h30-18h00 : Proiecția și prezentarea filmului documentar „Coroana României”, în prezența directorului Castelului Peleș, Dl. Narcis Dorin Ion, și a regizorului George Grigoriu

18h00 : vecernia


Duminică 5 noiembrie 2023

8h30 – utrenia
10h00 – Sfânta Liturghie arhierească
După Sfânta Liturghie: Concert Corala Catedralei și agapă


Miercuri 8 noiembrie 2023
(praznicul Sfinților Arhangheli)

8h30 – utrenia
10h00 – Sfânta Liturghie arhierească