Vineri 23 decembrie 19h: conferință cu Pr. Răzvan Ionescu - Adânciri de gând și de simțire (în pregătire) la Praznicul Nașterii Domnului.
Părintele Răzvan Ionescu este preot paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva” (biserica Saint Sulpice), Paris. Consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională (Departament „Teologie și știință”). Membru în comisia teologică a AEOF (Assemblé des Eveques Orthodoxes en France). Coordonator al grupului de inițiativă privind relația între teologie și știință în cadrul AOSR (Academia Oamenilor de Știință din România).
Licențiat și master în teologie ortodoxă (București, Paris). Doctorand în teologie ortodoxă cu o teză privind relația între teologia ortodoxă și științe (Institutul de teologie ortodoxă „Saint Serge”, Paris). Inginer în electronică industrială (București). Master în inginerie medicală (București). Doctor în inginerie biomedicală (teză în cotutelă între Université de Technologie de Compiègne, Franţa și Universitatea „Politehnica” București – 2002).
Autor de articole și studii privind raporturile dintre ortodoxie și științe. Autor al volumelor „Teologie ortodoxă şi ştiinţă”, editura IBMBOR, Bucureşti, 2006 (ediţia a doua 2007) și „Dicționar de teologie ortodoxă și știință”, editura Curtea Veche, București, 2009 în colaborare cu Adrian Lemeni.