Șase secole de istorie: De la Capela Sf. Ioan a Colegiul de Dormans la Catedrala Sfinților Arhangheli a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale
Așezată în inima Cartierului Latin, la picioarele muntelui Ste Geneviève, între Catedrala Notre-Dame, biserica Saint Julien le Pauvre și Clos des Bernardins, în fața Sorbonei, a Colegiului Franței, a Mănăstirii de la Cluny, bate inima spiritualității românești a Europei Occidentale într-un sanctuar-simbol al credinței sale și a independenței.
De la Carol al V-lea al Franței, la Carol I al României
Perioada franceză
Ridicată în sec. al XIV-lea, Capela Colegiului de la Beauvais aparținea Colegiului Dormans fondat de cardinalul de Dormans, care, devenit cardinal Jean de Beauvais în 1359, i-a dat numele său. La moartea cardinalului, Carol al V-lea a luat colegiul sub protecția sa și a așezat el însuși prima piatră a capelei la 30.01.1374.
Arhitectul regelui Carol al V-lea, Raymond du Temple, care lucrase deja la Palatul Louvre, a condus lucrarea, a cărei inspirație din Sf. Capelă este evidentă prin naos, bolta cu lambriuri și săgeată.
Printre elevii prestigioși ai acestui colegiu se numără Antoine Arnault (1612-1694), “marele Arnault” al janseniștilor și Isaac le Maistre de Sacy, teologul de la Port Royal des Champs.
Căderea janseniștilor nu întârzie să fie urmată de aceea a iezuiților interziși în Franța prin Edict Regal în 1764, antrenând modificări statutare care au încorporat Colegiul Dormans în noua comunitate studențească de la Louis le Grand. Colegiul, ca și Capela, au sfârșit prin a fi vândute.
Revoluția, cu tot cortegiul ei de orori, au lăsat capela într-o stare lamentabilă. Colegiul a devenit un loc public, înainte de a deveni mai târziu sediu militar de ateliere de confecții de uniforme sub Napoleon (1807) și de a fi transformat în cazarmă.
Revenirea monarhiei a permis un scurt răgaz, iar Colegiul de la Beauvais a cunoscut o perioadă de înnoire între 1815-1830, dată la care capela a fost destinată unor întrebuințări militare.
În 1865 cumpărarea Capelei de către Dominicani a salvat-o de furia demolărilor.
Au fost întreprinse importante lucrări: salvarea primei clopotnițe distruse, refacerea unui altar de piatră, înlocuirea de vitralii, lucrare datorată meșterului sticlar Léon Tourmel.
Printre generoșii donatori, prințul-abate Lucien Louis Bonaparte a oferit printre altele marele vitraliu al fațadei (care se află deasupra ușii).
Decretul din 29 martie 1880, ordonând dispersarea tuturor congregațiilor neautorizate, îi alungă pe Dominicani și îi evacuează în 5 noiembrie 1880.
Pieirea acestui înalt loc de spiritualitate a devenit inevitabilă. Clădirile au fost achiziționate de doi investitori imobiliari francezi, care după ce au făcut un depozit de mărfuri, le-au revândut Coroanei României care le-a cumpărat la 5 septembrie 1882 și a salvat în acest fel acest sanctuar istoric care, de la fondarea sa de către regele Carol al V-lea, a trăit atâtea evenimente spirituale și istorice.
Perioada românească
În 1839 s-a constituit la Paris “Societatea Studenților Români din Paris” care în 1845 trebuia să-l aibă drept președinte pe Alphonse de Lamartine, care după călătoria sa în Orient a devenit ferventul apărător al creștinilor masacrați de turci. Revoluțiile naționale din 1848, în particular cele la care au participat românii, au făcut rapid să crească valul de refugiați și de intelectuali români veniți la Paris.
Din 1853 o primă comunitate ortodoxă s-a format sub conducerea arhimandritului Josaphat Snagoveanu (1797-1872) figură religioasă și politică emblematic a acestei epoci, reunindu-se într-un apartament transformat în loc de cult, pe strada Racine N°22, în arondismentul V.
La aceeași adresă a început să apară Buciumul, primul ziar românesc din Franța.
În 1856, Arhimandritul Josaphat a fost unul din semnatarii memorandumului adresat lui Napoleon al III-lea, alături de N. Golescu, de I. Filipescu, de
G. Cantacuzino, de P. Ghica și alții, cerându-i împăratului să reunească românii într-un singur stat și sugerându-i să plaseze un prinț descendent al unei familii suverane prietene a României. Arhiepiscopul Josaphat a trecut la cele veșnice în noiembrie 1872 la vârsta de 75 de ani și a fost înhumat în cimitirul Montparnasse (divizia 18, secțiunea I), unde se odihnește și Mitropolitul Visarion, Episcopul Teofil, Preotul Vasile Boldeanu.
Această primă capelă ortodoxă română sa dovedit repede prea mică pentru a primi toți credincioșii și a trebuit să se decidă cumpărarea unei biserici.
La 5 septembrie 1882 regele Carol I al României încredințează cumpărarea capelei colegiului din strada Jean de Beauvais ambasadorului său Mihail Pherykides.
După importante lucrări de restaurare, capela care fusese anterior transformată în depozit, a trebuit adaptată cultului ortodox. Responsabilitatea transferului bisericii din strada Racine pe strada Jean de Beauvais a revenit părintelui Ioan Severin care a supervizat lucrările. Sanctuarul a fost dotat cu un original iconostas neogotic armonizându-se cu arhitectura generală, cu un mobilier sculptat și cu icoane oferite de mari familii românești.
La 31 mai 1892 a avut loc sfințirea de către episcopul Inochentie Ploieșteanul plasând această biserică ortodoxă sub protecția Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, tradiționali ocrotitori ai țărilor române, ca și aceea a evanghelistului Ioan, căruia îi fusese odinioară consacrată capela (1380).
Sfinții Arhangheli sunt reprezentați pe mai multe icoane, dintre care cea din argint de pe iconostas este magistrală ca și pe mozaicul de stil bizantin. Din acest moment până la al doilea război mondial, biserica Sfinților Arhangheli a fost slujită de numeroși preoți și fețe bisericești de valoare și renume, autori de lucrări teologice, dintre care mulți au ajuns episcopi în România.
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial, ocuparea României de către sovietici și instalarea regimului comunist au cauzat pagube ireparabile și au antrenat tragic consecințe pentru viața bisericii în general. Biserica Sfinților Arhangheli devine focarul spiritual de rezistență contra opresiunii atee. Biserica devine cea a refugiaților și a exilaților care i-au imprimat o caracteristică ce i-a rămas pentru totdeauna. Din 1948, de la moartea suspectă a Patriarhului Nicodim, regimul comunist a încercat să recupereze biserica din Paris pentru a face un muzeu și nu va înceta să-și urmărească manevrele prin intermediul ambasadei ai cărei agenți îmbrăcați în sutană prin amenințări, procese, șantaje și intimidări asupra unor puternice personalități au încercat să facă presiuni permanente.
Acesta a fost cazul a doua figuri remarcabile, ca aceea a mitropolitului Visarion Puiu și a părintelui Vasile Boldeanu.
Nume reprezentativ al Bisericii Ortodoxe Române, condamnat la moarte de comuniști în 1946, IPS Visarion Puiu (1979-1964) a sosit în Franța și a fondat imediat la Paris în 1947 Asociația pentru Practica Cultului Ortodox Român (APCOR), care administrează și azi biserica. În 1949, în calitate de mitropolit, a fondat și a organizat Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale cu sediul la Paris, biserica Sfinților Arhangheli devenind catedrală mitropolitană.
Ruptura de Biserica mamă, prizonieră a regimului comunist, era consumată.
În 1957 PC părinte Vasile Boldeanu, condamnat și el la moarte de regimul comunist, a acceptat sarcina de superior al comunității românești până în 1985. Figură eroică a unui prelat exemplar, epuizându-și forțele morale și fizice în serviciul Bisericii și a apărării onoarei naționale în procese interminabile suscitate de regimul comunist, aliat în Franța cu forțe mai mult sau mai puțin oculte.
Devenit o figură națională a exilului, PC părinte Vasile Boldeanu a fost întotdeauna susținut de prieteni credincioși, care au știut să îl ajute în misiunea sa. Alături de o mulțime mai mult anonimă, o pleiadă de intelectuali, de artiști, de personalități s-au rugat în această biserică: regele Mihai, regina Ana, prințesa Margareta, scriitorul Virgil Gheorghiu, cunoscut pentru romanul său A 25-a oră , devenit preot chiar în această biserică, istoric al religiilor Mircea Eliade care a fost consilier parohial, academicianul Eugen Ionescu care a știut atât de bine să intervină pentru apărarea acestei biserici, filozoful Emil Cioran, Constantin Brâncuși, părintele sculpturii contemporane, care a fost aici și cantor, compozitorul George Enescu, inginerul Henri Coandă, pionier al motorului cu reacție, Elvira Popescu, cea care a fermecat scenele pariziene, etc… o întreagă pleiadă de reprezentanți ai culturii românești care au preluat tradiția generațiilor de dinaintea războiului.
În 1998 Biserica Sfinților Arhangheli a părăsit jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil și s-a plasat temporar din 2000 până în 2009, sub jurisdicția IPS Nathaniel, arhiepiscop de Detroit și a Episcopatului Ortodox Român al Americii care i-a succedat IPS Valerian Trifa. În timpul acestei perioade, părintele Petre Popescu de la Montreal a fost vicarul Bisericii Sfinților Arhangheli (2000-2003), apoi părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a înconjurat comunitatea cu bunăvoința sa pastorală. Sfârșitul regimului comunist în România a permis reînnodarea legăturilor cu Biserica mamă.
În 2004 părintele Constantin Târziu (fiu spiritual al părintelui mitrofor Vasile Boldeanu, sosit în Franța în 1980) a fost numit superior. Astfel, importante ceremonii religioase au avut loc în vechea catedrală a mitropolitului Visarion cu participarea episcopilor din România. Apoi a fost numirea episcopală a PS Marc Nemțeanul (2005) ca episcop vicar al Europei Occidentale și Meridionale, de către Mitropolitul Daniel al Moldovei, viitor patriarh.
În 2007, a 125-a aniversare a cumpărării Bisericii a dat naștere unor mari festivități. În sfârșit, recunoașterea atât de către Biserica mamă cât și de către guvernul român a greșelilor și a suferințelor cauzate acestei comunități a ridicat toate obstacolele din calea reconcilierii și a uniunii.
La 10 mai 2009, dată simbolică prin excelență în care românii sărbătoresc trilogia: înscăunarea regelui Carol I, Independența României și crearea Regatului României, adunările generale extraordinare ale Asociațiilor au votat în unanimitate trecerea sub canonicitatea Mitropolitului Iosif, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române, al Europei Occidentale si Meridionale, cu binecuvântarea IPS Nathaniel al Statelor Unite. Astfel, după 60 de ani de separare, Biserica Sfinților Arhangheli, Catedrala Eparhiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale a Mitropolitului Visarion (1949) a devenit Catedrala mitropolitană a Mitropolitului Iosif care îi succede (2009).
La 12 iulie 2009 noul patriarh al României, Prea Fericitul Daniel, înconjurat de IPS Mitropolit Iosif, de mitropoliți și episcopi veniți din România, din Statele Unite și din Europa și de un mare număr de preoți, în mijlocul unei mulțimi de credincioși, a sfințit din nou altarul recent restaurat și a depus sfintele moaște ale primilor martiri în pământ românesc.
Preot Jean BOBOC
